sâmbătă, 16 decembrie 2017

   Liniște, vorbește Regele...

   Odihnește-te în pace...și iartă-ne!

duminică, 3 decembrie 2017

   Nu ți-am mai spus “te iubesc”, în ultima vreme, dar faptul că te întreb des “când vii acasă” este tot un “te iubesc”, în traducere liberă...
   Dacă Dumnezeu ar fi aplicat filtru pe fiecare dintre noi, am fi fost cu toții perfecți.

Mesaj de la el

       Acum 7 ani, când ne-am întâlnit pentru prima dată, am rămas în stație și m-am uitat la tine crezând că nu o să te mai văd niciodată, pentru că nu eram nici frumos, nici bogat, nici pianist sau poet, și nici măcar cartofi prăjiți nu știam să mănânc....nu înțelegeam de ce o fată ca tine ar putea să mă iubească. Am sentimentul că lucrurile astea s-au întâmplat ieri, și încă nu îmi explic cum am ajuns aici, cu tine, pentru că mai frumos nu sunt, bogat nici atât, nu am câștigat vreun premiu Nobel și nu sunt nici capabil să-ți demonstrez cât de mult te iubesc. Tot ce pot să fac este să mă uit la tine, ca atunci, în stație. Fac asta în fiecare zi, când mănânc, când stau pe telefon sau la căști, când tu nu mă vezi, când spui că nu te simți frumoasă sau că hainele nu-ți mai vin, când te gândești cum o să ne descurcăm cu datoriile, când faci planuri pentru viitorul nostru... și când îmi întâlnești privirea, trăiesc același sentiment, ca atunci: cum poate o femeia ca ea să iubească unul ca mine?! Doar că tu nu mai ești fata de pe trotuarul din stație. Ești mult mai mult, din toate punctele de vedere, dar cel mai important, ești mama copilului nostru, ești cel mai bun și frumos lucru care i se poate întâmpla unui bărbat, și pentru asta te iubesc în fiecare zi, mai mult ca ieri iar mâine o să te iubesc și mai mult, pentru că îl văd pe Casian cât de frumos crește în brațele tale... și dacă nu o să îmbătrânim împreună, sunt sigur că o să te privească el în locul meu iar zâmbetul și îmbrățișările lui vor fi declarațiile mele de dragoste. 

Vă iubesc!

miercuri, 20 septembrie 2017

Azi

    Îmi iubesc părinții și familia în care am crescut. Îmi iubesc cățelul, cu balele lui cu tot, și orice animal care îmi intersectează privirea. Iubesc și pisica de pe acoperișul casei care își așteaptă bobițele la oră fixă. Îmi iubesc țara, pentru frumusețea ei. Iubesc și oamenii din jur care au bunătatea în mâini și în privire. Iubesc toamna, cu răcoarea ei și frunzele ruginii. Iubesc fericirea ce vine din lucrurile simple și ciocolata amăruie. Iubesc liniștea nopții și diminețile leneșe. Îmi iubesc soțul și tatăl copilului meu, și îmi iubesc copilul, cum nimic altceva pe lumea asta nu iubesc.

vineri, 21 iulie 2017

   Mama mi-a spus să fiu om bun, dar nu mi-a spus și până când.

marți, 4 iulie 2017

Stare de seară

    Ești în trend dacă ai cât mai mulți urmăritori pe rețelele de socializare. Te-ai gândit vreo clipă, ce oferi, în schimb? Știi să fii un model de urmat? Poți să îți asumi o generație de tineri care atunci când închid aplicația sunt mai bogați cu o poveste spusă prin cuvinte sau prin imagini? Ai puterea să faci o lume mai bună? Răsfoiam Instagram-ul zilele trecute și îmi doream să găsesc pe cineva, pe care să-l/o urmăresc cu interes. Posibil să nu fi căutat suficient sau poate oamenii pe care îmi doresc să îi găsesc nu există în lumea virtuală. Poate ei sunt reali și atât. Am dat peste tot felul de personaje urmărite de mii de alte personaje: sâni la vedere, funduri pe afară, peruci, operații estetice exagerate, dinți trecuți prin aracet, ochi din plastic, tatuaje seci. Toate seamănă între ele, atunci când se aliniază la poza de la terasă. Mă gândeam la puterea Photoshop care, nu demult, le ajuta să se tuneze. Acum sunt atât de tunate, încât nu mai trec fotografiile prin aplicație. Sec. Gol. Plastic. Degeaba.

joi, 22 iunie 2017

În așteptare

   Sunt la a doua mașină cu rufe de spălat, afară e insuportabil de cald, iar sub rochie văd două piciorușe mișcându-se într-un ritm nedefinit. AMR 14 zile. Camera e gata. De când este gata, stau și mă holbez la lucruri. Sper să-ți placă ce-a ieșit. Am zis că nu voi avea emoții, dar cu cât se apropie momentul, cu atât încep să mă panichez mai tare. Ce face tati? Este plin de emoții și el, chiar dacă încearcă să le ascundă. Ți-a luat prima pereche de Jordan și deja îți pregătește ținutele. Sper să ai răbdare cu noi. Nu suntem antrenați. În cv-ul nostru apare că am crescut un câine. O să-l cunoști. Puțin cam alintat, dar simpatic. Să nu mănânci biscuiți în preajma lui. O să-i facă să dispară, în doar o secundă. Bunicii te așteaptă și ei. Bunicul vrea să mergeți la pescuit, iar bunica învață tainele masajului. Mă duc să întind rufele..

miercuri, 10 mai 2017

      Mai e mult până vii de la serviciu. Nu-mi place deloc când rămân singură, pe salteaua asta de doi.   Hai acasă..
      Nu am mai scris, de o bună bucată de vreme. Așteptarea celui mic îmi umple tot timpul. Mă încarc cu răbdare și ma alimentez cu iubire, ca să i le ofer în egală măsură. Număr zilele până la momentul în care ne vom cunoaște și îi mulțumesc Celui de Sus pentru că m-a ales, dintre atâtea femei, gata oricând să devină mame. Nu-mi place să folosesc cuvinte mari. M-am considerat dintodeauna un om mic iar ceea ce urmează nu se compară cu nicio altă realizare de până acum. Am tot auzit femei spunând că li s-a schimbat viața, prioritățile, și ele. Pot doar să confirm ce s-a schimbat până acum, exceptând corpul: starea, energia, trăirile, privirea, zâmbetul, atracția pentru cei mici. Și ce dacă sunt kilograme în plus? Săli de fitness sunt destule în oraș. Și ce dacă obosesc după ce am urcat doar zece trepte? Mă odihnesc și o iau de la capăt. Și ce dacă nu mă mai simt atrăgătoare? Nu am avut niciodată asta ca scop. Nu astea sunt lucrurile care mă îngrijorează, ci viitorul celui mic. Să pot să-i dau o educație bună, să îl ajut să descopere viața cu tot ce are ea mai simplu și mai frumos, să cunoască oameni de calitate și să devină unul. 

joi, 9 februarie 2017

Trombofilia în sarcină

    După ce am aflat că am trombofilie, m-am tot întrebat cu ce am greșit. La început, e greu să te împaci cu ideea, mai ales dacă te-au ocolit injecțiile, încă din copilărie. După puțin timp, ești un fel de asistent medical, fără diplomă, iar injecția de zi cu zi devine un stil de viață. Doctorul a spus că femeile plâng, când află că au trombofilie. El se bucură, pentru că există tratament. Toate ne dorim o sarcină ușoară, cum sunt cele de prin reviste sau de pe la interviurile cu diverse posesoare de copii, unde nimeni nu pomenește de injecții în burtă, pe toată durata sarcinii. Dați-mi mie un microfon, că vă spun eu ce implică. O sarcină fără probleme poate avea orice femeie, una cu trombofilie, doar o femeie puternică poate duce. Și nu este despre durere, și nici despre sutele de injecții din timpul sarcinii, ci de psihic. Să știi că în orice secundă totul se poate termina, la fel de repede cum a început. Și trăiești cu teamă în fiecare minut în care întârzii să-ți faci injecția. Și te macină tot felul de gânduri: dacă ai făcut-o corect, dacă serul afectează copilul, chiar dacă doctorul ți-a spus că nu, dacă cele 4 mg sunt suficiente, chiar dacă medicul ți-a spus că da, dacă nu cumva le faci prea rar... Și ai lacrimi în ochi, de fiecare dată când vezi minunea de pe ecran, în cabinetul doctorului. Ai sta acolo zile și nopți, doar ca să știi că e bine. Și numeri și orele până la următoarea vizită, și nu uiți să iei și lacrimile cu tine. Cam așa e sarcina cu trombofilie. Visez la ziua în care cel mic îmi va da injecția din sertar, ca să aducem pe lume și o surioară.. cu același număr de ace și cu aceleași emoții, în cabinetul doctorului. Și tot așa, până la al treilea.

marți, 17 ianuarie 2017

Copilărie, în alb și negru

    Eram mică și îmi doream și eu curcubeu multicolor din plastic, ca al vecinei de la etajul patru. Apoi, aș fi vrut să am și eu o păpușă, ca cele din desene animate, cum aveau toate fetele, la scară. Nu am avut un ursuleț cu care să dorm și care să-mi fie prieten, necondiționat. Telefon mobil, mașină la majorat, nopți prin cluburi, și altele. Mă supăram și spuneam că le voi da copiilor mei, tot ce mi-a lipsit mie. Nu. Nu le voi da toate astea. Dacă stau bine să mă gândesc, mi-a lipsit o familie. O mamă care să-mi împletească părul și să îmi vorbească despre prințese, un tată care să mă apere de monștri și niște bunici care să-mi citească povești, pe sub lentilele galbene de vreme. Am avut o mamă care nu a avut timp de mine, pentru că nu îi ajungea timpul cu noi. Un tată care și-a luat în serios rolul de sponsor și a uitat să fie părinte pentru copiii lui. Un bunic pe care l-am cunoscut prea puțin, și o bunică pe care aș fi preferat să nu o cunosc. Da. Le voi da toate astea. 

luni, 16 ianuarie 2017

Fericirea unora, nefericirea multora

   Poți să ai cel mai înalt brad din târg. Poate să fie cu cele mai bogate crengi. Poți să pui în el cele mai frumoase globuri. Poți să pui printre globuri cele mai râvnite dulciuri. Poți să faci și funde roșii, dacă vrei. Poți să-i pui și instalație în formă de căsuțe. Poți să adaugi și câțiva reni și vreo două steluțe din lemn. Poate să ningă cu fulgi mari și moi, cum doar în povești se întâmplă. Poți să îmbraci cadourile în cea mai fină hârtie. Poți să aduci în casă atmosfera sărbătorilor în toate formele ei, dar dacă nu ai o familie care să se bucure cu tine, poți să duci bradul înapoi.