sâmbătă, 5 decembrie 2015

Există viață, dincolo de facebook

       M-am lăsat de el, de drogul pentru care nu ai nevoie de prescripție medicală, pentru că este un supliment alimentar. L-am consumat și eu, și tu, și restul. Sunt la recuperare acum. De prieteni virtuali nu am nevoie. Și nici de atenție. Pentru toate astea am un soț..și un cățel. Un număr mare de like-uri nu mă va face să mă simt femeie, cum nici mai puține, nu-mi vor putea dovedi contrariul. Sunt frumoasă, pentru că el mă vede așa, și dacă sunt urâtă, mă iubește oricum. Am ales realitatea, o realitate în care nu mă trezesc machiată și nici părul nu este aranjat tot timpul. Trăiesc prezentul, un prezent în care timpul pierdut pe rețelele de socializare nu mai poate fi câștigat. Am ieșit din casa cu ferestre înalte și uși deschise, în care oricine poate vedea înăuntru. Există viață, dincolo de facebook. Nu trebuie decât să te deconectezi. Există oameni care nu l-au cunoscut și sunt fericiți oricum. Există sentimente care s-au consumat în văzul lumii, când nimeni nu trebuia să le știe. Iubiți-vă, dar nu pe facebook. Iubiți-vă, dincolo de el.

Niciun comentariu: