O să port cu mine o ușă imaginară, ca să invit afară orice om rău îmi intersectează viața. Și-atunci voi fi înconjurată doar de oameni buni.

          Am auzit pe cineva spunând, că nu crede în Dumnezeu, pentru că nu L-a văzut niciodată. Dar în câte lucruri credem, în fiecare zi, fără ca măcar să le vedem? De la nicio masă nu ne lipsește pâinea. O mâncăm pur și simplu. Nu știm cine a făcut-o și ce a pus în ea. Mâncăm și nu punem întrebări. Bem apă, fără să știm dacă este pură sau nu. O bem, pentru că ne este sete. Fără întrebări. Dar când știm că cineva poate fi mai presus de orice lucru, devenim curioși...invidioși chiar, pentru simplul fapt că este acolo. Nici eu nu L-am văzut și nici nu vreau. E suficient să mă vadă El pe mine. Și nici nu L-am căutat, pentru că m-a găsit El, înainte ca eu să încep să umblu.

       Am un borcan imaginar în care intru. Aș trage ușa după mine, dar cum nu are, o să-i închid capacul.