Biletul

•        El întârzie la serviciu, iar ea doarme atât de frumos. Stinge veioza grăbit, nu cumva să o trezească lumina. Prin întunericul rămas în cameră,  îl vede ieșind, cu un ochi pe jumătate deschis. Se mută pe jumătatea lui de canapea și prinde cu două degete hârtia pe care i-o lăsase pe cearșaf... Nu cred că ți-am mai spus, dar zâmbești în somn. Pesemne că visul pe care îl ai este unul dintre cele care te fac fericită. Sper că nu fac prea mult zgomot, dar vreau să termin biletul ăsta. Ești frumoasă. Ba nu, ba nu! Ești perfectă. Îmi pare rău că nu o să văd cum te trezeşti, șifonată și timidă, atât de preocupată să te ascunzi de privirea mea. Tu nu știi, dar dimineața chipul tău senin mă obligă să mai stau, o secundă măcar. Și te văd cum te foiești, ca un copil care nu își găsește locul. Apoi te cuibărești sub brațul meu și rămâi acolo o bucată bună din noapte. Ce păcat că doar așa putem sta mai mult timp împreună, pentru că ziua, de-abia reușim să ne vedem. Sună-mă, când te trezești. Îmi place vocea ta somnoroasă...Am fugit la serviciu. Au anunțat ploaie azi, să nu-ți uiți umbrela..și zâmbetul de sub ea. Mai e mult până diseară și deja mi-e dor de tine...