Am abandonat toate lucrurile care îmi alimentau fericirea. Involuntar, îmi place să cred. Dintre toate, cel mai mult îmi lipsesc cărțile. Mirosul aspru pe care îl inhalam printre rafturile veterane ale bibliotecii, orele care se măsurau altfel citind, liniștea de dincolo de scârțâitul ușilor de lemn, foșnăitul inocent al cărților, paginile aspre de ziar, galbenul uniform al cărților vechi, tușul neclar al literelor bătute la mașinile de scris. După ce am neglijat cititul, am trimis departe și plimbările la pas, de la un capăt la celălalt, așa cum obișnuiam să cutreier orașul. Nu am uitat să răresc nici piesele de teatru, de operă nu mai vorbesc. Parcurile nu mai sunt de mult o prioritate, cum nici poveștile de pe banca de lemn nu s-au mai derulat. Am dat toate astea la schimb cu munca și o pagină de socializare, pe care o voi ucide, curând. Deschid o carte, pe care mă tot străduiesc să o termin, citesc pe diagonală și sfârșesc, dormind. Biblioteca, știu sigur, nu și-a mutat, încă, sediul. Plimbările s-au rărit de când am devenit și eu o victimă pe patru roți. Teatrul și opera pot fi salvate. O parte din mine este pe cale să redevină om. Cealaltă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu